Skip to main content
ES Logo

Niculina Stoican a făcut recent o serie de dezvăluiri emoționante despre legătura profesională și personală pe care a avut-o cu regretatul Petrică Mîțu Stoian. Relația dintre cei doi artiști de muzică populară a fost intens discutată în spațiul public, însă solista susține că abia după trecerea în neființă a colegului său a reușit să înțeleagă pe deplin dinamica dintre ei, conform Kfetele.ro.

Artista a explicat că multe dintre zvonurile care circulau în trecut despre o presupusă tensiune între ei nu reflectau realitatea, ci erau alimentate de terțe persoane care doreau să îi vadă separați pe scenă. Stoican a subliniat că a înțeles ulterior că Petrică Mîțu Stoian era forțat de anumite reguli sau presiuni externe să adopte o atitudine distantă, deși, în esență, relația lor a rămas una autentică.

„Pentru mine a fost o confirmare că tot ce am trăit noi și tot ce vorbeam noi, așa cum vorbeau că, mă rog, nu i se dădea lui voie să vorbească, regulile pe care le avea și cu care eu n-am avut niciun fel de problemă… E trecută și uitată și iertată și nu mai are niciun sens. Cei care își doreau să nu mai cântăm împreună ca și când ce conta asta? Dar nici să nu-l lași să vorbim… Atunci am înțeles că totul a fost real și adevărat, și că nimic din ce unii și alții vehiculau într-un fel sau altul, sau poate chiar și el genera în anumite momente, tocmai ca să îi susțină pe cei care alimentau răul, să aibă credibilitatea: „Da, domnule, sunt împotriva ei”. Nu era așa, că el în sufletul lui era cel pe care îl știam eu, din Mehedinți”, a declarat Niculina Stoican în cadrul emisiunii „Online Story by Cornelia Ionescu”.

În ceea ce privește omagierea memoriei artistului, Niculina Stoican a recunoscut că nu a vizitat niciodată mormântul acestuia. Cu toate acestea, ea a precizat că păstrează o legătură spirituală cu el, pomenindu-l constant în rugăciunile și gesturile sale zilnice, alături de fostul lor manager de la „Doina Gorjului”, Dafinescu.

„Nu, nici în ziua de astăzi nu m-am dus. Eu îi dau de pomană. Ori de câte ori mănânc ceva și știu că i-ar plăcea zic: „Bogdaproste, ce bun, ce mi-a plăcut, să-i fie lui Petre, sufletului lui, lui Dafinescu”, fostul nostru manager de la Doina Gorjului. De fapt, el a fost cel care ne-a spus: „Dar voi de ce să nu cântați împreună?”. Noi nu ne-am gândit niciodată să cântăm împreună. Fostul nostru manager, și așa am ajuns noi să cântăm și nu regret nimic, nicio clipă, nici chiar problemele care au fost. A fost o lecție a oamenilor care sunt mici, puțini și goi, și așa vor fi pe vecie. O să aibă lumea. Există un psalm care spune că poți să cucerești lumea dacă rămâi fără suflet. Ești nimic”, a mai adăugat interpreta.

2026 - Ediție Specială. Toate drepturile rezervate!