Data de 24 mai marchează în calendarul creștin-ortodox cinstirea Sfântului Cuvios Simeon cel din Muntele Minunat, un ascet recunoscut pentru devotamentul său ieșit din comun, viața marcată de rugăciune neîncetată și faptele sale miraculoase, conform datelor publicate de redactia.ro.

Născut în anul 522 în regiunea Antiohiei, Simeon a îmbrățișat calea monahală încă din copilărie. La vârsta de doar șase ani, a intrat sub călăuzirea pustnicului Ioan, deprinzând de timpuriu rigorile postului negru și disciplina rugăciunii.

Tradiția consemnează că Sfântul Simeon a trăit o perioadă de o asprime extremă, petrecând ani la rând rugându-se pe un stâlp, o practică specifică marilor asceți din acea perioadă. Ulterior, acesta s-a mutat pe un munte, locație care a căpătat ulterior denumirea de „Muntele Minunat”, nume ce a rămas asociat identității sale sfinte.

Despre viața acestuia circulă numeroase relatări care subliniază puterile sale deosebite. Se spune că Sfântul Simeon avea harul vindecării, reușind să îmblânzească animalele sălbatice și având capacitatea de a intui intențiile sau gândurile celor din jur. Nu de puține ori, acesta a ales să se hrănească exclusiv prin rugăciune, petrecând săptămâni întregi fără să doarmă. După o viață dedicată credinței, acesta a trecut la cele veșnice la 75 de ani.

În aceeași zi de 24 mai, ortodocșii îi mai celebrează pe sfinții Vincențiu de Lerin, Meletie Stratilatul, Ioan, Ștefan, Serapion Egipteanul și Calinic Magul.

Duminica, 24 mai 2026, aduce în prim-plan și rânduielile populare specifice zilei de sărbătoare. Fiind dedicată Învierii Domnului, credința populară îndeamnă la odihnă spirituală și participarea la slujbe, fiind descurajată munca fizică solicitantă, precum tăiatul lemnelor sau activitățile casnice grele, considerate lipsite de respect față de sacralitatea zilei.

În mediul rural, tradiția a păstrat viu obiceiul ca duminica să fie una a comunității, marcată de vizite, îmbrăcarea hainelor de sărbătoare și liniște sufletească. De asemenea, există superstiții legate de noroc, bătrânii considerând că starea de spirit din prima duminică a lunii noi poate influența armonia întregii perioade ulterioare.