„Vierme, handicapat, turbat”. Un tată a înregistrat abuzurile educatoarei
Ultimele articole
O anchetă a poliției vizează o grădiniță din Pașcani, după ce mai mulți părinți au reclamat comportamentul abuziv al unei educatoare. Suspiciunile au apărut după ce copiii au început să refuze mersul la cursuri, manifestând teamă și stări de agitație.
Pentru a afla ce se întâmplă în sala de grupă, tatăl unui copil de 4 ani a decis să ascundă un dispozitiv de înregistrare într-o jucărie de pluș pe care fiul său o purta la grădiniță.
Mama băiețelului a explicat că micuțul devenise agitat și folosea un limbaj nepotrivit, pe care nu îl auzea acasă. „Am observat că este nervos tot timpul și am remarcat că are anumite cuvinte te bat, treci afară… cuvintele astea nu se folosesc la noi în casă”, a declarat aceasta.
Părinții au încercat inițial să discute cu conducerea unității, însă au fost refuzați. „Ne-am hotărât să mergem să vorbim și cu directoarea și cu învățătoarea. Ni s-a spus că nu este adevărat, copilul exagerează și ni s-a dat un ultimatum că dacă nu ne convine să ne luăm copilul acasă”, a mai precizat mama.
Înregistrările audio au confirmat temerile părinților, surprinzând limbajul agresiv al educatoarei: „Ia uite, ia uite, vii cu capul de aia şi o să crăpi acolo. Nu mă interesează! Să te doară până nu mai poţi!”.
Tatăl copilului a descris conținutul audio șocant: „Seara după ce l-am luat de la grădiniță am ascultat toate înregistrările, începând de la a-l face vierme, handicapat, turbat”. De asemenea, într-un dialog cu reporterul, copilul a confirmat că a fost lovit și scos din clasă.
După ce au prezentat dovezile directoarei, părinții susțin că aceasta a încercat să mușamalizeze incidentul. „A spus că da, într-adevăr s-a greșit, hai să acoperim treaba asta să nu mergem la ISJ. Noi am depus o sesizare la ISJ cu toate înregistrările, am depus plângere penală și la poliție”, a explicat tatăl.
Inspectoratul Școlar Județean Iași a luat act de situație. Antonina Bleorț, purtătoarea de cuvânt a instituției, a precizat: „Avem nevoie în învățământ de persoane care să-și respecte vocația autentică, aceea de pedagog, de educator și în acest caz se vor aplica toate prevederile pe care astfel de situații le cer”.
Detalii suplimentare despre acest caz pot fi consultate în materialul publicat de Observatornews.ro.