Skip to main content
ES Logo

O tragedie a fost descoperită într-un apartament închiriat de pe strada Mihai Sadoveanu din municipiul Galați, unde un copil de doi ani a fost găsit fără suflare.

La momentul intervenției autorităților, micuțul se afla într-o stare avansată de subnutriție. În aceeași locuință au mai fost identificați sora geamănă a victimei și un frate în vârstă de 5 ani, ambii fiind găsiți în condiții precare.

Conform relatărilor Stirile Kanal D, care citează Pro Lider FM, „Copilul găsit decedat ar avea semne de subnutriție. Băiețelul era numai piele și os, subnutrit, murdar”.

Alarma a fost dată de tatăl minorilor, care lucrează în străinătate. Îngrijorat pentru că nu a mai putut lua legătura cu soția sa, acesta a trimis pe cineva la domiciliul femeii pentru a verifica starea familiei. Deoarece nu a primit niciun răspuns, persoana trimisă a solicitat sprijinul pompierilor.

Echipajele de urgență au forțat ușa apartamentului și i-au găsit pe cei trei copii alături de mamă. Femeia prezenta leziuni la nivelul mâinilor, cauzate, cel mai probabil, prin tăiere. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Galați și informațiilor furnizate de Monitorul de Galați, băiețelul de 2 ani era decedat de aproximativ o săptămână, cauza fiind, se pare, cașexia – o stare de degradare fizică extremă.

Ceilalți doi copii au fost preluați imediat de cadrele medicale de la Serviciul Județean de Ambulanță Galați. Mama a fost găsită într-o stare de depresie severă, fiind imposibilă comunicarea cu polițiștii sosiți la fața locului.

Reprezentanții IPJ Galați au comunicat detaliile oficiale ale intervenției: „La data de 10 iunie 2026, polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Galați au intervenit la o locuință din municipiu, în urma unei sesizări privind imposibilitatea contactării unei femei. În interiorul imobilului a fost identificat un minor, de 2 ani, decedat. De asemenea, în locuință se aflau mama acestuia, de 22 de ani, precum și ceilalți doi copii ai familiei, de 2 și 5 ani. Femeia și cei doi minori au fost transportați la unități medicale pentru evaluare și îngrijiri de specialitate. La fața locului s-a deplasat și un medic legist, urmând ca trupul minorului decedat să fie transportat la Serviciul de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei. Cercetările sunt continuate sub coordonarea unității de parchet competente, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul”.

2026 - Ediție Specială. Toate drepturile rezervate!