Gest incredibil în Craiova! De ce a fost luat de guler un copil de un polițist local. Imaginile care au revoltat mama
Ultimele articole
Un incident tensionat a avut loc în Parcul Nicolae Romanescu din Craiova, unde un polițist local este acuzat că a bruscat un copil. Motivul conflictului a fost faptul că minorul și un prieten de-al său nu foloseau pista special destinată bicicletelor. În urma acestui eveniment, agentul a devenit subiectul unei anchete disciplinare, fiind deschis totodată și un dosar penal, conform informațiilor publicate de Digi24.
Cei doi copii se deplasau pe lângă biciclete pe o alee pietonală, la mică distanță de zona marcată pentru cicliști. Polițistul local i-a interceptat și a intervenit brutal pentru a-i trare la răspundere.
Marian Chiorescu, polițistul vizat de anchetă, și-a explicat gestul invocând aglomerația din zonă și proximitatea lacului: „Ei nu aveau voie cu bicicletele pe acolo. A încercat să intre pe insulă unde era aglomerație, era aleea foarte aproape de lac, plus proiectoarele care erau pentru târgul de Paște. I-am făcut semn să iasă, n-a vrut. Într-adevăr că l-am luat de guler, nu l-am strâns, nu l-am bruscat, doar ca să-i explic situația cu aglomerația. Era destul de periculos. Chiar îmi pare rău și îmi cer scuze. A fost, din punctul meu de vedere, cam exagerat, dar am zis ca să înțeleagă gravitatea faptei. Îmi asum consecințele”.
Conducerea instituției a confirmat că minorii se aflau într-un perimetru interzis, însă a criticat metoda de intervenție a subalternului. „Chiar dacă erau pe lângă biciclete, nu aveau voie. Anterior producerii evenimentului, acei copii pătrunseseră într-o zonă interzisă, într-o zonă amenajată pentru târgul de Paște. Li s-a atras atenția. Este un gest care ne-a luat prin surprindere pe toți”, a declarat Octavian Mateescu, șeful Poliției Locale Craiova.
Mama unuia dintre copii a reacționat public pe rețelele de socializare, susținând că minorii încercau doar să traverseze zona spre un pod, fiind chiar îndrumați inițial de un alt coleg al polițistului.
Martorii care au asistat la scenă au condamnat comportamentul agentului, considerându-l neadecvat pentru interacțiunea cu un minor. „Nu mi se pare o atitudine corectă față de copil”, a sesizat un trecător, în timp ce alți craioveni au punctat că sesizarea verbală ar fi fost suficientă.
În prezent, autoritățile s-au sesizat din oficiu și au demarat cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de purtare abuzivă. Dacă va fi găsit vinovat, polițistul local riscă desfacerea contractului de muncă.