Skip to main content
ES Logo

Anna Leu traversează o perioadă extrem de dificilă, încercând să se adapteze unei vieți marcate de absența soțului său, fostul campion la box Mihai Leu, care s-a stins din viață în vara anului trecut, pe 1 iulie. Sportivul a încetat din viață la vârsta de 56 de ani, la Spitalul Fundeni din București, după o luptă epuizantă de aproape 11 ani cu o boală necruțătoare.

Deși diagnosticul a fost unul sever, Mihai Leu și-a păstrat tăria de caracter până în ultimele clipe, însă organismul său a cedat în cele din urmă. Pierderea a lăsat un gol imens în viața partenerei sale, alături de care a împărtășit o poveste de dragoste timp de 34 de ani. Anna Leu a mărturisit pentru Viva.ro că rutina zilnică a devenit o provocare continuă.

„Viața mea s-a schimbat în toate felurile, mai ales în lucrurile mici. Diminețile și serile sunt cele mai grele, pentru că atunci liniștea apasă cel mai mult, lipsa lui se simte în tot ce făceam împreună, fără să ne dăm seama cât de important era. Sunt momente în care îmi vine instinctiv să îi spun ceva și atunci realizez că nu mai este. Este un gol pe care nu ai cum să îl umpli, doar înveți să trăiești cu el”, a declarat soția fostului boxer, conform sursei citate.

În ciuda despărțirii fizice, Anna Leu simte în continuare o conexiune profundă cu cel care i-a fost partener de viață, găsind alinare în amintirile comune și în prezența simbolică a acestuia. Ea a subliniat demnitatea cu care soțul său a înfruntat suferința, refuzând să se lase învins de boală până la final.

„Îl simt cel mai aproape în liniștea casei, în momentele în care mă opresc și mă gândesc la el, la noi, la lucruri simple pe care le făceam împreună, care acum au rămas doar ale mele, uneori îmi vine să îi spun ceva sau să îl caut cu privirea. Îl simt și în mine, în puterea pe care încerc să o am, de parcă o parte din el a rămas acolo. Este o legătură care nu dispare, doar se schimbă”, a mai explicat Anna Leu pentru Viva.ro, adăugând că, deși boala l-a afectat fizic, Mihai Leu și-a păstrat luciditatea și optimismul până în ultimele luni de viață, așa cum a relatat și Wowbiz.ro.

2026 - Ediție Specială. Toate drepturile rezervate!