Cleopatra Stratan a spus totul despre primul copil! Ce vrea să facă imediat ce fetița ei va împlini 3 ani
Ultimele articole
Aflată într-o etapă de maturitate a carierei și a vieții personale, Cleopatra Stratan a oferit detalii inedite despre planurile de viitor ale familiei sale în cadrul podcastului „Gând la gând cu Teo”. Artista, care este căsătorită cu Edward Sanda încă de la vârsta de 18 ani, a dezvăluit că, deși nu se grăbesc, viziunea lor despre rolul de părinți este deja conturată.
Cleopatra Stratan și Edward Sanda anticipează că vor deveni părinți de fată, artista mărturisind că are deja pregătit un moment simbolic pentru viitoarea lor fiică. Vedeta a explicat că păstrează toate elementele iconice din videoclipul care a făcut-o celebră la nivel internațional, „Ghiță”, și intenționează să le folosească peste ani.
„Abia aștept să-l cunoască. (n.r. Fetița pe care o va avea să îl cunoască pe tatăl ei.) Ne vedem amândoi părinți de fetiță. Așa simțim. Când o să se întâmple, simțim că așa o să fie. Am și proiectat-o deja. Edward zice că o să semene cu mine. Și el e foarte frumos și, cu siguranță, o să preia multe trăsături de la el. Foarte multă lume, de când am lansat noi prima noastră piesă, ne spunea că semănăm foarte mult, eu cu el, că avem trăsături comune. Cică așa se zice, că sufletele pereche seamănă”, a declarat artista, conform sursei citate.
În ceea ce privește aspectul fizic, interpreta consideră că este o combinație echilibrată între părinții săi. Cea mai mare dorință a Cleopatrei este ca, în momentul în care fiica sa va împlini vârsta de trei ani, să recreeze imaginea care a consacrat-o în muzica românească.
„Dacă mă întrebi pe mine cu cine semăn fizic, nu știu, pentru că sunt mixul perfect, 50 la 50, între mama și tata. Când eram mică semănam foarte mult cu tata, probabil. Acum, spre adolescență, mai ales de când nu mai port ochelari, parcă am fața mamei în unele momente. Dacă o să se întâmple și la noi, m-aș bucura foarte mult. Dar îți dai seama că, atunci când o să facă trei ani, o s-o îmbrac direct în imaginea mea și o să fac o poză. Tot am. (n.r. Valiza și lucrurile din melodia ‘Ghiță’.)”, a mai precizat Cleopatra Stratan în cadrul interviului.
Povestea de dragoste dintre cei doi artiști a început în perioada adolescenței Cleopatrei, artista afirmând că a simțit din prima clipă că Edward Sanda este partenerul alături de care dorește să își construiască viața.