Skip to main content
ES Logo

Amalia-Susana Tușa, o femeie din Cluj-Napoca, a reușit să sfideze orice prejudecată legată de vârstă, devenind, la 90 de ani, cea mai vârstnică studentă din România. În prezent, aceasta se află în ultimul an la Facultatea de Teologie, frecventând cursurile cu o pasiune și o dorință de învățare care impresionează cadrele didactice, dar și pe colegii săi mult mai tineri.

Povestea sa, relatată inițial de Digi24, a început în urmă cu trei ani, când a decis să se înscrie la facultate la vârsta de 87 de ani. Amalia-Susana Tușa a explicat cum a luat această hotărâre: De la facultate le-au rămas 3 locuri la buget și m-au întrebat dacă nu vreau să vin. Cum să nu, că asta a fost visul meu întotdeauna.

Drumul către studiile universitare a fost blocat în tinerețe de contextul politic din acea perioadă. Amalia și-ar fi dorit să studieze Dreptul, însă arestarea tatălui său de către regimul comunist i-a anulat orice șansă. Astăzi, ea se bucură de fiecare curs și interacțiune cu tinerii studenți. Nu lipsesc de la cursuri, întotdeauna am fost cu memoria și cursurile le-am frunzărit numai așa. E și foarte palpitant să fii cu 90 de colegi care sunt la 20-25 de ani. Au crezut că sunt bunica cuiva. Nu, dragă, că sunt colega voastra, a povestit studenta.

Atitudinea sa a devenit un punct de reper pentru colegii de generație Z. Aceștia susțin că prezența ei este o sursă constantă de inspirație. O bucurie. E și un model, pe lângă că e prezentă la cursurile noastre, se implică și are o activitate atât științifică, cât și un devotament de neimaginat, a declarat un coleg. De asemenea, o altă studentă a menționat că a învățat multe lucruri de valoare morală de la ea, în momentele de stres sau supărare.

Performanța academică a Amaliei a fost constantă, deși a trecut și prin momente mai dificile. Ea a precizat: Întotdeauna am plâns pentru note. În anul 1 am terminat cu 9,17 media, în anul 2 cu 8,65 pentru că am avut o divergență cu un profesor și mi-a dat un 5. În prezent, ea se pregătește intens pentru examenul de licență.

Teofil Tia, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, a lăudat determinarea studentei sale: Făceam calculul, ziceam va fi licențiată la 90 de ani, o vârstă robustă, lucruri frumoase și de impact. Și ne-a bucurat foarte mult. Apoi am știut că ține într-adevăr de firea dânsei.

Privind către viitor, nonagenara ia deja în calcul posibilitatea de a continua studiile la nivel de masterat, transmițând un mesaj optimist: Să trăiești viața că-i frumoasă și depinde de noi cum o facem.

2026 - Ediție Specială. Toate drepturile rezervate!