Skip to main content
ES Logo

Sezonul Survivor 2026 s-a încheiat duminică, 7 iunie, odată cu difuzarea ultimei ediții în care telespectatorii și-au desemnat câștigătorul. Finala i-a adus față în față pe Gabi Tamaș și Lucian Popa, fostul fotbalist reușind să obțină trofeul în urma voturilor primite din partea publicului.

Deși nu a câștigat competiția, Lucian Popa a părăsit Republica Dominicană cu o sumă considerabilă, acumulată pe parcursul celor 22 de etape la care a participat. Antrenor de fitness și triatlonist de anduranță, acesta a demonstrat o rezistență fizică remarcabilă, reușind să ajungă până în ultimul act al show-ului.

Conform informațiilor publicate de Cancan.ro, remunerația lui Lucian Popa a fost calculată în funcție de etapele parcurse. Pentru fiecare etapă finalizată, concurentul a primit 1.500 de euro. Având în vedere că a rezistat în competiție timp de 22 de etape, acesta a încasat în total 33.000 de euro.

În ceea ce îl privește pe câștigătorul Gabi Tamaș, premiul oficial anunțat a fost de 100.000 de euro. Totuși, suma netă cu care acesta rămâne este mai mică, din cauza obligațiilor fiscale prevăzute de legislația în vigoare.

Din premiul total se scade suma neimpozabilă de 120 de euro (echivalentul a 600 de lei), rezultând o bază de calcul de 99.880 de euro. Aplicând impozitul de 10%, reiese o taxă de 9.988 de euro, astfel că suma finală care îi revine fostului fotbalist este de 90.012 euro.

2026 - Ediție Specială. Toate drepturile rezervate!