Skip to main content
ES Logo

Reprezentanții primei reprezentative de fotbal a României au transmis un mesaj de mulțumire și scuze către fani, vineri, după înfrângerea suferită în fața Turciei. Sportivii antrenați de Mircea Lucescu au recunoscut, prin intermediul unei postări pe rețelele sociale, că au o „datorie morală uriașă” față de susținătorii care i-au încurajat la Istanbul și în fața televizoarelor.

Echipa națională a ratat calificarea la Cupa Mondială de fotbal din această vară, după ce a pierdut joi seară semifinala play-off-ului la Istanbul, scor 1-0. În timp ce Turcia va juca partida decisivă pentru turneul final împotriva învingătoarei dintre Slovacia și Kosovo, „tricolorii” urmează să dispute un meci amical cu echipa care va pierde confruntarea de la Bratislava.

Potrivit informațiilor publicate de Stiri pe Surse, jucătorii regretă că nu au reușit să recompenseze pasiunea suporterilor cu un rezultat favorabil. Mesajul postat pe pagina oficială de Facebook a echipei naționale evidențiază impactul pe care l-a avut susținerea celor peste 4 milioane de telespectatori din țară.

„Seara trecută, la Istanbul, am simţit din nou dragostea şi susţinerea voastră din primul până în ultimul minut. Deşi rezultatul final nu a fost cel pe care l-am dorit cu toţii, sprijinul vostru din tribune a fost, ca de fiecare dată, la înălţime”, au transmis fotbaliștii români.

De asemenea, reprezentanții echipei naționale au subliniat că cifra audienței îi onorează și îi obligă în același timp pentru viitoarele competiții. „Avem o datorie morală uriaşă faţă de voi toţi. Acum, trăim multă tristeţe, dar şi o dorinţă imensă de a corecta greşelile şi de a vă oferi bucuria pe care o meritaţi. Lupta continuă, iar unitatea acestui grup rămâne neclintită. Avem nevoie de voi să ne ridicăm şi să facem România fericită”, se mai arată în comunicatul oficial al „tricolorilor”.

2026 - Ediție Specială. Toate drepturile rezervate!