Skip to main content
ES Logo

Doi turiști, un tată și fiica sa, au trecut prin clipe de panică, vineri, după ce s-au intersectat cu o ursoaică însoțită de doi pui pe un traseu montan din județul Prahova. Aceștia au solicitat imediat ajutorul autorităților prin apel la 112, temându-se pentru siguranța lor.

Evenimentul a avut loc pe traseul care face legătura între Muntele Roșu și Cabana Ciucaș, în apropiere de stațiunea Cheia. Forțele de ordine au fost alertate rapid, iar jandarmii montani din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Prahova s-au deplasat imediat la fața locului.

„În urma unui apel la 112, care semnala prezenţa unei ursoaice cu doi pui pe traseul montan dintre Muntele Roşu şi Cabana Ciucaş, din zona Cheia, jandarmii montani au intervenit pentru prevenirea oricărei situaţii de risc. Pe traseu, colegii noştri au identificat doi turişti, tată şi fiică, pe care i-au însoţit până la parcarea de la Muntele Roşu, unde aveau autoturismul”, au transmis oficialii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Prahova, potrivit informațiilor preluate de la News.ro.

Echipajul de jandarmerie a reușit să îndepărteze animalele sălbatice din zona turistică, iar intervenția s-a încheiat fără incidente nedorite. Autoritățile transmit un avertisment turiștilor care merg pe munte: în cazul în care întâlnesc animale sălbatice, trebuie să păstreze distanța, să nu încerce să le hrănească sau să le fotografieze și să apeleze neîntârziat numărul unic de urgență 112.

2026 - Ediție Specială. Toate drepturile rezervate!