Skip to main content
ES Logo

Ramona Manole, fiica lui Ioniță de la Clejani, a marcat un moment simbolic în relația complicată cu tatăl său, după ce a avut ocazia să se afle în același loc cu acesta. Deși artistul nu a recunoscut-o oficial până în prezent, iar relația dintre cei doi rămâne una tensionată, Ramona a împărtășit cu entuziasm experiența recentă de a urca pe aceeași scenă unde a cântat și tatăl ei.

„Sunt fericită! Astăzi am împărțit scena cu tatăl meu. Înainte să vin eu, el a plecat, e bine și așa, măcar m-am așezat pe locul lui”, a scris Ramona Manole pe rețelele de socializare, conform Kfetele.ro.

Subiectul relației cu Ioniță de la Clejani a fost abordat și în cadrul emisiunii Online Story by Cornelia Ionescu, unde Ramona a vorbit despre impactul emoțional pe care l-a avut vestea problemelor de sănătate ale artistului. Deși nu comunică direct, fiica acestuia a mărturisit că a fost profund afectată de informațiile apărute în presă despre starea de sănătate a tatălui său.

„Eram la nuntă cu Paris şi apăruse știre cu tatăl meu că e foarte bolnav. Mi-a venit hohot de plâns. N-ai cum să dorești răul cuiva și mai ales tatălui că, până la urmă prin aceste vene curge același sânge și pentru mine e o tristețe imensă că el păţeşte ceva. Mă rog la Dumnezeu ca tatăl meu să fie bine în continuare, să creeze proiecte frumoase cum a făcut și până acum, pentru că dacă el este bine, sunt și eu bine, îți spun sincer”, a declarat Ramona Manole în timpul interviului.

Artista a subliniat că, în ciuda distanței dintre ei, succesul profesional al tatălui său rămâne un punct de reper important în viața ei. Aceasta a recunoscut că o mare parte din parcursul său artistic a fost influențat de numele tatălui, exprimându-și dorința ca acesta să rămână activ în muzică, pentru ca ea și familia ei să îi poată interpreta piesele la evenimente.

2026 - Ediție Specială. Toate drepturile rezervate!