Răsturnare de situație pentru Jaqueline de la Casa Iubirii! Mesajul transmis după ce a fost eliminată din oficiu
Ultimele articole
Jaqueline, una dintre concurentele emisiunii „Casa Iubirii”, a părăsit competiția în urma unei decizii luate din ofiu de către echipa de producție, anunțul fiind făcut de prezentatoarea Andreea Mantea. Motivul eliminării este legat de starea de sănătate a tinerei, care transmisese anterior staff-ului că nu mai poate continua în acest format.
Conform publicației wowbiz.ro, fosta concurentă a postat un mesaj pe rețelele sociale în care explică faptul că a ales să pună propriul bine pe primul loc. „Uneori, un loc poate fi minunat, dar să nu fie locul potrivit pentru tine. Experiența asta m-a învățat multe, m-a făcut să simt intens și mi-a adus în viață un om pentru care voi fi mereu recunoscătoare. În sufletul meu, simțeam că acel context nu îmi mai făcea bine. Și cred că uneori cel mai curajos lucru pe care îl poți face este să te alegi pe tine. Nu plec cu supărare, ci cu recunoștință pentru tot ce a fost frumos. Restul… rămâne istorie”, a transmis Jaqueline pe TikTok.
Decizia eliminării a fost comunicată oficial în timpul galei, Andreea Mantea argumentând că sănătatea concurentei este prioritară. În ciuda faptului că Jaqueline forma un cuplu în cadrul emisiunii, stările de rău repetate au dus la încheierea parcursului său în show-ul de la Kanal D.
„Este vorba de sănătatea ta! Noi te-am văzut de fiecare dată înainte de filmări. Noi știm toate mesajele tale. Din păcate, noi nu avem cum să te ajutăm. Nu ne dorim să despărțim un cuplu, pentru că noi credem în iubirea voastră. Și ați demonstrat deja că ați trecut prin destul de multe încercări. Ieri dimineață ai venit și ne-ai spus că vrei să pleci. Că vrei să dai stop vot, pentru că nu mai poți. Faptul că tu ai aceste stări aproape zilnic, ne-a făcut să luăm această decizie. Jaqueline, pentru binele tău, pentru sănătatea ta, decizia noastră este ca tu să părăsești Casa iubirii în această seară”, a explicat Andreea Mantea.
Plecărea tinerei a provocat o reacție intensă din partea partenerului său, Alexandru. Acesta a asigurat-o pe Jaqueline de sentimentele sale și și-a exprimat dorința de a părăsi emisiunea cât mai curând pentru a fi din nou împreună.
„Să nu ai niciun fel de gând, niciun fel de stres că nu sunt lângă tine. Doar tu contezi pentru mine! Ești femeia lângă care voi rămâne. Nu există altcineva pentru mine. Voi face tot ce pot să ies cât mai repede. Nu pot să rezist fără tine. N-am crezut că întâlnesc vreodată un om ca tine. Vom fi alături toată viața! Te iubesc!”, i-a declarat Alexandru artistei, vizibil afectat de situație.