Cea mai veche și însemnată celebrare a lumii creștine, Învierea Domnului, va fi marcată în anul 2026 pe data de 12 aprilie. Din punct de vedere spiritual, această sărbătoare simbolizează miracolul divin, iar ritualurile de purificare specifice Săptămânii Luminate au rolul de a readuce echilibrul și liniștea în rândul credincioșilor, notează Gândul.ro.

Rădăcinile acestei sărbători se află în epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a făcut legătura între sărbătoarea evreiască Pessah și figura lui Iisus Hristos, adresând un îndemn clar primilor creștini: „Iată, Hristos, Paştile nostru, S-a jertfit pentru noi!; să prăznuim, deci, nu cu aluatul cel vechi, nici cu aluatul răutăţii şi al vicleşugului, ci cu azimile curăţiei şi ale adevărului!” (I Corinteni V, 7-8).

Istoric, termenul „Paște” a fost adoptat inițial de cei care comemorau Cina cea de Taină, desfășurată în seara de 13 Nisan. Această masă rituală a înlocuit vechea tradiție a azimilor din calendarul evreiesc. În primele secole, evenimentul era cunoscut sub numele de Paștele Crucii și Paștele Învierii, însă, ulterior, denumirea a rămas dedicată exclusiv momentului în care Mântuitorul a înviat. Metoda de calcul a datei, stabilită după prima lună plină de după echinocțiul de primăvară, este utilizată și în prezent.

Obiceiul de a purta haine noi în zilele de sărbătoare provine tot din primele veacuri ale creștinismului. Atunci, persoanele care se botezau de Paște primeau veșminte albe pe care le purtau timp de o săptămână, în timp ce restul comunității purta îmbrăcăminte nouă pentru a onora noua viață a lui Hristos.

De asemenea, în perioada medievală europeană, liturghia era urmată de procesiuni conduse de preoți cu crucifixul sau lumânarea în mână, elemente care au pus bazele pelerinajelor moderne. În prezent, Paștele este celebrat pe parcursul unei săptămâni întregi prin slujbe zilnice. Tradiția ortodoxă păstrează rigoarea teologică a bisericii primare, menținând interdicția postului sau a mătăniilor în perioada cuprinsă între Înviere și Rusalii.

Mielul rămâne simbolul central al jertfei lui Iisus, rugăciunile pentru binecuvântarea acestuia fiind documentate încă din secolul al VII-lea. Dacă la Vatican mielul fript a devenit o tradiție culinară oficială din secolul al IX-lea, în alte zone ale Europei au apărut alternative simbolice realizate din zahăr, paste sau unt.

În ceea ce privește ouăle de Paște, acestea simbolizează fertilitatea și viața, un obicei preluat de la vechile popoare și adaptat religios. Culoarea roșie reprezintă sângele Mântuitorului. Tradiția spune că Maria Magdalena și Fecioara Maria au lăsat un coș cu ouă sub Crucea pe care a fost răstignit Iisus, acestea înroșindu-se. Ulterior, Maria Magdalena ar fi prezentat un astfel de ou împăratului Tiberiu Cezar.

Noaptea de Înviere este rezervată rugăciunii și cântărilor în lăcașurile de cult, mediul fiind luminat de numeroase lumânări, semne ale mântuirii. Până la sărbătoarea Înălțării, credincioșii folosesc salutul tradițional „Hristos a înviat!”, la care se răspunde cu „Adevărat a înviat!”.