Sărbătorită cu exact o săptămână înaintea Paștelui, Duminica Floriilor reprezintă primul praznic împărătesc cu dată variabilă din calendarul ortodox. Evenimentul religios rememorează Intrarea Domnului în Ierusalim, momentul care precede suferințele Sale și răstignirea pe cruce.

Proveniența termenului „Florii” este asociată de unii specialiști cu Flora, zeița romană a vegetației și a renașterii naturii, în cinstea căreia aveau loc serbările Floralia în luna aprilie. Totuși, cercetările teologice oferă o perspectivă diferită. Părintele Ioan-Florin Florescu, citat de sursa menționată, explică faptul că denumirea este pur și simplu pluralul cuvântului „floare”, formă atestată încă din secolul al XVII-lea în documente precum „Cazania lui Varlaam” sau „Liturghierul de la București”.

Deși textele biblice fac referire doar la ramuri de finic și haine așternute pe drum, denumirea de „Duminica Florilor” a apărut și ca urmare a tradițiilor de la curtea bizantină. Conform publicației doxologia.ro, împăratul Constantin al VII-lea Porfirogenetul descria în lucrarea „De cerimoniis” cum oficialii primeau de la suveran ramuri de palmier sau alte flori parfumate de sezon.

Din punct de vedere biblic, Iisus Hristos a intrat în cetatea Ierusalimului călare pe un asin, fiind aclamat de mulțimea care L-a recunoscut drept Mântuitor. Evanghelia după Ioan consemnează momentul: „Iară a doua zi mulțimea mare care venise la sărbătoare, auzind că vine Iisus la Ierusalim, a luat stâlpări de finic și a ieșit spre întâmpinarea lui și striga: Osana, binecuvântat fie regele lui Israil care vine în numele Domnului”.

După Florii urmează Săptămâna Patimilor, perioadă care punctează ultimele zile din viața pământească a lui Iisus:

• Lunea Mare: Este amintită figura lui Iosif, vândut de frații săi, simbolizând trădarea lui Iuda pentru 30 de arginți.
• Marțea Mare: Este dedicată Pildei celor 10 fecioare, un îndemn la vigilență spirituală.
• Miercurea Mare: Momentul în care o femeie păcătoasă spală picioarele Domnului cu lacrimi și le unge cu mir.
• Joia Mare: Ziua Cinei celei de Taină, a instituirii Sfintei Împărtășanii și a spălării picioarelor ucenicilor.
• Vinerea Mare: Comemorarea răstignirii și a morții pe cruce.
• Sâmbăta Mare: Perioada în care Hristos a stat în mormânt și s-a coborât în Iad.

În spațiul românesc, utilizarea salciei în locul finicului este atestată documentar încă din 1689, în Moliftelnicul de la Alba Iulia. Salcia este considerată un simbol al smereniei și al biruinței vieții asupra morții, ramurile fiind sfințite de preoți cu aghiasmă după slujba de Florii. Tradiția spune că aceste ramuri nu trebuie aruncate la deșeuri după ce se usucă, ci arse sau îngropate, pentru a reveni în pământ.

Conform informațiilor furnizate de Cancan, credincioșii sunt îndemnați să păstreze o conduită plină de respect în biserică în timpul ritualului de împărțire a salciei, evitând aglomerația și gesturile nepotrivite solemnității sărbătorii.