Skip to main content
ES Logo

Cătălin Ștefan Ion, cunoscut publicului sub numele de scenă Cheloo, a fost implicat într-un incident vineri, 19 iunie, care a necesitat intervenția poliției și a cadrelor medicale. Artistul a fost încătușat de oamenii legii și transportat la Spitalul Municipal Câmpina. Ulterior, acesta a încercat să părăsească unitatea medicală fără acordul medicilor. În urma acestui episod, a fost raportată o rană superficială, fiind solicitat ajutorul unui echipaj de urgență. După consultul medical, rapperul a fost preluat și internat într-o unitate de specialitate pentru a fi sub observație, conform informațiilor transmise de Libertatea. Reprezentanții Poliției din județul Prahova au precizat că, în urma verificărilor, nu au fost identificate fapte de natură penală sau contravențională.

Artistul, membru al trupei Paraziții și cunoscut pentru stilul său direct, a vorbit în trecut despre o afecțiune de care suferă: daltonismul. Această problemă de vedere, numită medical cecitate cromatică, îi îngreunează capacitatea de a distinge corect anumite culori. Mai exact, din cauza unei disfuncții a receptorilor vizuali, persoanele afectate au dificultăți în a diferenția nuanțele de roșu și verde, percepându-le uneori în tonuri de gri.

Cheloo a mai intrat în atenția autorităților și în trecut. Un incident notabil a avut loc la Catedrala Mântuirii Neamului, unde polițiștii au fost chemați după ce un bărbat a provocat un scandal și a refuzat să părăsească curtea lăcașului de cult, unde își parcase și mașina. În urma testării efectuate de Brigada Rutieră, rezultatul a fost negativ la alcool, dar pozitiv la DrugTest, artistul fiind dus la Institutul Național de Medicină Legală.

La acea vreme, Cheloo a negat acuzațiile: „Nu am condus sub influența alcoolului, nu am condus sub influența substanțelor interzise. Nici nu mai vreau să-mi aduc aminte. M-am dus să schimb niște argint în bani. Pe poartă doamnă, n-am intrat pe nicio barieră. În fața magazinului de unde doream să achiziționez o iconiță pentru a o face cadou unor oameni care veniseră să se împace în biserică”.

Într-un mesaj video publicat ulterior, artistul a susținut că nu are cum să-și dovedească nevinovăția, dar a insistat că intențiile sale au fost bune. „Eu sunt convins că pe data de 12 mai nu am consumat decât o bere și o gură de bere artizanală. Este tot pe ce am pus gura în viața asta. Jur pe tot ce mi-e mai scump în viața asta că trăiesc o mizerie foarte bine pusă la punct. Ăsta e mesajul meu pentru oameni. Mesajul meu care spune că am fost îndepărtat de prieteni, că am fost îndepărtat de toți care îmi sunt dragi, încet și meticulos, și crezând în bunătate, am căzut în această chestie. Este posibil ca singura dovadă pe care o am și să par nebun să fie ce am în sânge. Partea proastă este că nu am cum să vă demonstrez. Nu am cum să demonstrez. Este doar vorba mea contra tuturor. Îmi cer scuze, dar nu simt decât că am fost luat de prost și îmi pare rău că sunt în continuare un om bun așa cum mă cred de când mă știu. Ba chiar am fost înrăit și îndepărtat de tot ce am mai scump. Vă mulțumesc.”

„Am fost somatizat. Somatizat. Mi s-a dat de făcut o alegere. Indiferent de ce se va întâmpla, vreau să credeți că e de rău. Mi s-au dat două alegeri, două drumuri închise. E posibil să fiu într-o stare foarte gravă. Este foarte, foarte ciudat, complicat că lucrează de ceva timp sau de mult la mine. Vorba care a pornit tot ceea ce se întâmplă în momentul ăsta a fost ajutați-l, este singur, are o armată lângă el, dar este singur. Toți cei care îmi sunt apropiați sunt implicați, avem două variante. În ambele variante voi fi umilit public, sunt lipsit de venituri, va trebui să trăiesc din mila altora. Este doar în mintea mea sau este ceea ce va urma? Vă rog frumos să distribuiţi acest mesaj. Atât. Și să credeți în tot ce am făcut în această viață.”

„Nu știu de când se întâmplă chestia asta, aș vrea să mă creadă cineva. Au fost folosite cuvintele mele împotriva mea și consider că sunt în pericol sub toate formele. Incidentul de la Patriarhie este primul atac major la adresa Bisericii. M-am trezit din hipnoză pentru că am refuzat să cred că eu sunt Iisus Hristos, iar cel care mă hipnotiza era Tatăl. Astăzi cred că urma să mi se dea ultima comandă să mă sinucid, să sar pe geam sau să iau ceva. Dragostea față de familia și copiii mei a fost cea care m-a luat din locul în care eram somatizat sau hipnotizat, nu știu încă. Toți prietenii mei sau mi se par ciudați sau sunt ciudați. Mă știi din 1995. Mă adresez oamenilor care mă știu de o viață, frate”, a mai explicat el.

2026 - Ediție Specială. Toate drepturile rezervate!