Credincioșii ortodocși îl cinstesc pe 30 martie 2026 pe Sfântul Cuvios Ioan Scărarul, o figură centrală a spiritualității răsăritene, mai ales în perioada Postului Mare. Conform rânduielilor bisericești, această zi este marcată prin rugăciune și asprime duhovnicească, fiind interzis consumul de alcool și tutun. Tradiția îndeamnă la aprinderea lumânărilor și oferirea de pomeni constând în produse de post.

Sfântul Ioan, numit și „Sinaitul” datorită perioadei în care a fost egumen al Mănăstirii Sinai, și-a dobândit renumele prin opera sa fundamentală, „Scara”. Această scriere reprezintă unul dintre cele mai importante tratate de asceză, descriind drumul către desăvârșire prin treizeci de trepte ale virtuților.

Viața Sfântului Ioan Scărarul a fost marcată de o disciplină riguroasă încă de la vârsta de 16 ani, când a intrat în mănăstire. După ce a fost călugărit la 20 de ani de către starețul Martirie, acesta a petrecut două decenii sub îndrumarea duhovnicului său, urmate de alți 21 de ani de izolare totală în pustiul Tola.

Potrivit publicației România TV, care citează „Viețile Sfinților”, Sfântul Ioan aplica o metodă inedită de înfrânare a mândriei: „mânca la masa sa toate cele neoprite de porunca monahicească, însă foarte puțin, încât se vedea că mai mult gustă, decât mănâncă”. Prin acest gest, el demonstra că stăpânește ispitele pântecelui fără a afișa o asceză ostentativă care ar fi putut duce la păcatul trufiei.

Deși ulterior a fost ales conducător al obștii de la Sinai, Sfântul Ioan a trecut prin încercări venite chiar din partea confraților săi. Acuzat că ar vorbi prea mult din dorința de a fi lăudat, el a ales să tacă timp de un an întreg. A revenit asupra deciziei sale de a nu vorbi doar la insistențele repetate ale călugărilor și ale credincioșilor care aveau nevoie de îndrumarea sa.

Originile sale rămân incerte, însă anumite scrieri hagiografice sugerează că ar fi fost fiul Sfântului Xenofont și al Mariei, o familie înstărită din Constantinopol. Alături de fratele său, Arcadie, ar fi ajuns în Palestina după ce corabia cu care călătoreau spre Fenicia a naufragiat, cei doi alegând ulterior calea monahismului la Ierusalim.

Opera sa principală, „Scara Raiului”, propune un traseu spiritual alcătuit din 30 de puncte esențiale, printre care se numără lepădarea de lume, ascultarea, pocăința, dar și combaterea unor vicii precum mândria, minciuna sau lăcomia. Lucrarea se încheie cu definirea legăturii dintre cele trei mari virtuți creștine: credința, nădejdea și dragostea.

Tot pe data de 30 martie, calendarul creștin ortodox mai face pomenirea Sfintei Euvula (mama Sfântului Pantelimon), a Sfântului Proroc Ioad, a Sfântului Ioan (patriarhul Ierusalimului) și a Sfântului Mucenic Zaharia cel Nou.