Skip to main content
ES Logo

O asistentă medicală de 31 de ani din Târgu Jiu a fost găsită fără viață în propria locuință de către tatăl său, care a mers să o verifice după ce tânăra nu a mai răspuns apelurilor telefonice. Andreea, care lucra la secția de Terapie Intensivă a spitalului de urgență din oraș și era, în paralel, make-up artist, a lăsat în urmă o fetiță de șapte ani și o familie îngenuncheată de durere.

Partenerul tinerei, un medic cardiolog, s-a declarat devastat de gestul acesteia. În declarații oferite pentru Observator, acesta a subliniat presiunea psihologică sub care se afla Andreea: „Ultima dată am vorbit cu ea duminică, la şapte. Am mesaje în care se resemna. Eu am iubit-o pe fata asta. Durerea pe care ea a creat-o că şi-a luat zilele, nu s-a gândit niciodată că are un copil şi părinţi”.

Comunitatea locală și colegii sunt în stare de șoc. Ion Gârniceanu, primarul localității Jupânești, unde părinții tinerei sunt angajați în cadrul administrației publice, a confirmat tragismul situației: „Şi noi ieri am aflat această tragedie, ne-a zguduit pe toţi, mai ales că şi mama ei lucrează în această primăria Jupăneşti. Şi tatăl este consilier local în primărie. Cu tatăl nu am putut să vorbesc pentru că nu putea să vorbească în această situaţie”.

Reprezentanții spitalului unde Andreea profesa au avut doar cuvinte de laudă la adresa ei. „Era o fată extrem de ok, era profesionistă. Nu am auzit niciodată lucruri rele despre ea”, a declarat Mihaela Țicleanu, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgență.

Dincolo de imaginea profesională impecabilă, viața personală a tinerei fusese marcată de episoade dificile. Divorțată și implicată într-o luptă constantă pentru custodia fiicei sale, Andreea se confrunta cu numeroase temeri. Actualul partener susține că aceasta acumulaseră mici datorii și era tensionată din cauza litigiului cu fostul soț. „Era evident că avea foarte multe lucruri pe spatele ei, majoritatea lucrurilor nu le verbaliza ca să găsim o rezolvare. Poate nu am fost suficient alături de ea, poate nu am reuşit să o înţeleg cu adevărat. A ţinut mult în ea. Am înteles că a avut şi nişte datorii. Datorii minuscule, care s-ar fi putut rezolva, dar atât timp cât nu verbaliza. Voia să pară că face faţă. A măcinat-o şi procesul cu copilul, pentru că o ameninţa foarte mult că îi ia copilul”, a explicat acesta.

Psihologul Laura Bîrdeanu avertizează asupra dificultății de a detecta suferința în spatele unei aparențe de normalitate: „Dacă în momentul în care a ieşit din casă şi a pus masca socială în care trebuie să muncim, să zâmbim, nu avem de unde să ştim şi nu are rost să ne învinovăţim”.

Trecutul recent al tinerei includea și alte momente critice. În urmă cu trei ani fusese depistată sub influența alcoolului la volan, iar în noiembrie anul trecut depusese o plângere pentru viol, susținând că a fost agresată de trei bărbați după o ieșire într-un club. Deși ulterior și-a retras plângerea de teamă ca scandalul să nu îi afecteze procesul pentru custodia copilului, detaliile rămân neclare. Partenerul ei a menționat existența unor filmări din noaptea respectivă: „A pus mâna pe filmări, în care nu se vede mare lucru. Doar că ea plecat din club cu un băiat. Din ce spune el, vezi, Doamne, că a scos-o afară ca să vomite. Ea avea un dosar pe rol pe custodia copilului şi i-a fost frică să nu devină public şi să nu afecteze dosarul cu fostul şot”.

În timp ce fostul soț al femeii a transmis un comunicat prin care solicită decență și discreție în acest momente grele, autoritățile au demarat o anchetă penală pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs decesul.

2026 - Ediție Specială. Toate drepturile rezervate!