Un băiețel de 3 ani, aruncat intenționat la crocodili! Cine este bărbatul care a comis gestul de neconceput
Ultimele articole
Un incident șocant a avut loc în Marea Britanie, unde un copil în vârstă de trei ani a ajuns la spital în stare critică după ce a fost aruncat într-un țarc cu crocodili. Evenimentul a avut loc în grădina zoologică Johnson’s of Old Hurst, situată în apropierea orașului Huntingdon, din comitatul Cambridgeshire.
Conform informațiilor furnizate de Stirile Kanal D, autoritățile au reținut un bărbat în vârstă de 30 de ani sub acuzația de tentativă de omor. Primele concluzii ale poliției din Cambridgeshire indică faptul că agresorul ar fi acționat cu intenție și că acesta nu ar fi avut nicio legătură de rudenie sau de cunoaștere cu micuțul victimă.
După ce a fost salvat din incinta animalelor, unde a fost atacat de cel puțin unul dintre crocodili, copilul a primit primele îngrijiri medicale la locul incidentului, fiind ulterior transportat pe calea aerului la Spitalul Addenbrooke din Cambridge. Polițiștii au precizat că starea băiețelului rămâne critică, dar stabilă.
Suspectul a fost eliberat pe cauțiune, deoarece starea sa de sănătate nu a permis încă audierea, fiind declarat în prezent „inapt pentru interogatoriu”, după cum informează sursa citată. În ceea ce privește animalele implicate, autoritățile au confirmat că niciun crocodil nu a fost eutanasiat și nici capturat în urma incidentului.
Inspectorul detectiv Verity McCann a punctat gravitatea situației, transmițând: „Anchetele noastre continuă pentru a înțelege circumstanțele din jurul acestui incident tulburător. Gândurile noastre rămân alături de băiat, iar familia sa și ofițerii specializați continuă să-i fie aproape în aceste momente dificile.”
Eroina momentului a fost Tracey Johnson, soția proprietarului parcului zoo. Aceasta a intervenit prompt, sărind în țarc pentru a-l recupera pe băiat înainte ca atacul reptilelor să se transforme într-o tragedie.
Martorii oculari au descris scenele de panică care au cuprins grădina zoologică, menționând că au auzit țipete și au văzut personalul parcului alergând spre locul incidentului. O vizitatoare a observat că zona respectivă era proiectată cu o securitate ridicată, incluzând „garduri destul de înalte” și „garduri din plase de oțel”, fapt ce alimentează misterul polițiștilor privind modul în care atacatorul a reușit să treacă de aceste bariere.