Veste proastă pentru români! Ce se întâmplă cu prețul pâinii de la 1 aprilie: Câți lei va costa o franzelă la raft
Ultimele articole
Consumatorii români trebuie să se pregătească pentru un nou val de majorări ale prețurilor la produsele de panificație, începând cu luna aprilie. Bruntarii avertizează că scumpirile sunt inevitabile în contextul creșterii logistice și al costurilor cu energia, conform informațiilor publicate de psnews.ro.
Factorul principal care pune presiune pe producători este liberalizarea pieței gazelor naturale pentru companii, programată pentru 1 aprilie, moment de la care plafonul de 37 de bani/KWh va fi eliminat. Această schimbare vine pe fondul unei instabilități pe piața bursieră, unde gazele s-au scumpit cu peste 60% după izbucnirea conflictului din Iran. De asemenea, transportul produselor este tot mai costisitor, litrul de motorină crescând cu peste 2 lei, în timp ce benzina s-a scumpit cu aproximativ 1,40 lei.
Estimările actuale arată că o franzelă care se vinde în prezent cu 3 lei ar putea ajunge la prețul de 3,30 lei. Producătorii susțin că aceste ajustări sunt necesare doar pentru a acoperi avansul cheltuielilor de producție și distribuție. Datele oficiale arată că aproximativ 80% din unitățile de panificație din România utilizează gazul ca resursă principală pentru cuptoare.
Aurel Popescu, președintele ROMPAN, a explicat impactul direct asupra sectorului, conform TVR Info: „De la 1 aprilie (…) gazele naturale se scumpesc. Noi deja am primit proiect de contract cu 10% mai scump cheltuiala cu gaze decât până acum. Carburanții s-au scumpit cu 30%, ceea ce la noi înseamnă deja 6% cheltuială mai mare pe care o contabilizăm și după Paște probabil că o să o prindem în prețul produselor. Economiștii avertizează că prețurile în general ar putea să crească și mai mult după eliminarea plafonării tarifelor la gazele naturale.”
Experții avertizează că cele mai afectate vor fi întreprinderile mici și mijlocii, care nu au aceeași putere de negociere ca marii jucători din industrie. Analistul economic Costin Ciora a precizat: „Această liberalizare a prețului la gaze vine deja pe o criză externă care ne afectează pe toți. Poate să atingă exact acele companii foarte vulnerabile. Ne uităm la IMM-urile care nu pot să aibă o negociere la fel cum o face o companie mult mai mare. Deja operează cu marje care sunt mult mai scăzute.”
La nivelul lunii februarie, statisticile indicau deja prețuri la pâine cu peste 10% mai mari față de intervalul similar al anului trecut, trendul ascendent fiind accelerat de conjunctura economică actuală.